Vine Crăciunul !

Ador reclama asta:

Tot timpul când o dă la teve încep să cânt. Şi nu mă mai opresc din cântat până când ascult o melodie nouă sau până când urlă mother sau father pe mine. Îmi place Căciunul. Îmi place când merg la colindat şi nu numai că câştig bani, dar mă şi distrez şi mai fac o bucurie cuiva, cuiva care se bucură de Crăciun ca şi mine. Anu' ăsta e şi mai fain, că merg cu corul şcolii, care e bun. Serios. Arătăm jalnic, dar cântăm frumos. Am fost la un concurs şi un fel de festival. Mâine merg la Centru de Afaceri să cânt cu corul. Pentru că e fain. Şi îmi place la cor că sunt cea mai mare. Da, că e corul gimnaziului şi eu sunt a8a :> (nu e adevărat, nu sunt clasa a8a. Am 215 ani şi încerc să vă păcălesc).

Întrebare întrebătoare: există Moş Crăciun?
Da. Eu zic că există. Dar aduce cadouri doar copiilor cuminţi. De ce cred prostia asta de păcălit copiii mici? Pentru că am trăit o experienţă uimitoare. Era Ajunul Crăciunului. Aveam cam 6,7,8 ani. Trebuia să merg cu Bunicu', mother şi father nu mai ştiu unde şi îi aşteptam să se îmbrace (pe mine mă îmbrăca mama după ce termina ea să se aranjeze). Bunicu' era în camera lui, father în camera lu' mother, iar mother era lângă mine, pe hol, călca cămaşa lu' father. Eu păzeam uşa de la sufragerie, mai exact bradul. Pentru câteva secunde (maxim 15) am urmat-o pe mama până pe hol. Nu m-am depărtat mult de uşa de la sufragerie, iar când m-am întors erau acolo. Toate. O grămadă de cadouri! Şi acolo era şi ea. Sau el. Era setul meu de gătit. Setul pe care îl admirasem în vitrina din magazin în secret timp de 3 luni. Setul de care nu ştiuse nimeni, doar eu. Eu şi Moş Crăciun.. Şi acel an chiar mă chinuisem să fiu cuminte. Chiar am fost cuminte. Şi au fost uimiţi şi părinţii mei. Şi erau uimiţi pe bune, mi-am dat seama, chiar nu jucau teatru. Nu te pune pe ganduri?

(postare neterminată.)